PAGINI DE ISTORIE A MAXIMAFILIEI ÎN ROMÂNIA

Unul dintre cei mai activi maximafiliști ai anilor 80 din secolul trecut, colegul Ionel Muntean din Deva și apoi din Timișoara, a devenit recent membru al Societății Române de Maximafilie „Dr. Valeriu Neaga” expediindu-ne cererea de adeziune de la Berlin, orașul noii sale reședințe. Cu entuziasmul care-l caracterizează, maximafilistul Ionel Muntean a propus spre publicare pe paginile blogului nostru un ciclu de monografii ale filialelor AFR, ale cercurilor și grupelor maximafile sau ale mai recentelor clubri și asociații de maximafiliști. Și pentru a susține pragmatic inițiativa sa, a transmis ca provocare de deschidere, monografia grupei în care s-a lansat pe traiectoria maximafiliei și cu care a participat la dezvoltarea și consolidarea maximafiliei românești. Publicând acest articol, invităm colegii din țară să continue seria deschisă cu monografiile locale.

Grupa de maximafilie „DECEBAL" din Deva

Anul 2016 este anul în care se împlinesc 40 de ani de la realizarea oficială a primei ilustrate maxime cu triplă concordanta (ilustrată+ștampilă, ilustrată+marcă poștală) de către maximafiliștii din AFR Hunedoara, filiala Deva, cu ocazia Expoziției filatelice omagiale interjudețene Hunedoara –Arad (fig.1) și 35 de ani de la înființarea grupei de maximafilie „DECEBAL” Deva -
fig.1
Rândurile de față se doresc a fi o trecere în revistă a a activității inimoșilor filateliști și maximafiliști hunedoreni care au contribuit din plin la dezvoltarea și promovarea maximafiliei, reușind prin eforturile lor să promoveze, în țară și în străinătate, crâmpeie din istoria locurilor, din fauna și flora județului Hunedoara, adăugând o importantă filă în marea carte a Maximafiliei Românești.
Persoana care a reușit să ne inoculeze „microbul” maximafiliei a fost regretatul dr Cicerone MATEI, medic dermatolog, colaborator, prieten și coleg cu dr Valeriu NEAGACu mult tact și multă răbdare, ne convoca de fiecare dată când apărea o emisiune filatelică unde se regăsea și un subiect legat de fauna și flora existentă în județ, un monument istoric sau un subiect tematic legat de o localitate din zonă, pentru a căuta modalitatea cea mai simplă de identificare a ilustratei necesare și a persoanei care să se deplaseze în zona respectivă unde trebuia ștampilată ilustrata maximă. Chiar dacă a fost nevoie de drumuri mai lungi, timp și bani, am reușit să respectăm unul dintre criteriile de bază în realizarea ilustratelor maxime: LOCUL ștampilării. Ca exemple, ilustratele cu flora și fauna din Retezat s-au realizat la oficii poștale de la intrarea în Parcul Național. Au fost astfel realizate maxime cu: - flora și fauna din Munții Retezat, - la Petroșani cu minerit și fauna din zona Parâng, -la rezevația Hațeg cu zimbrii, porc mistreț, căprioare - Călan - industrie (fig.2) , - flori exotice la Parcul Dendrologic Simeria, - Biserica Densuș (fig. 3 ), - castelul de la Hunedoara, -costume populare din zona PĂDURENI - muzeul aurului BRAD, maxime  cu Nadia Comăneci și gimnastica ; val 5,70 lei  (1976) și val de 10 Lei colița dantelată (1976) la DEVA,  cu Aurel Vlaicu în locul unde s-a născut, respectiv, localitatea Aurel Vlaicu (Oraștie) - la Grădiștea de Munte ilustrata maximă realizată cu valoarea de 10 lei din colița „Anul European al Ocrotirii Monumentelor”. (fig.4) -flora și fauna din LUNCA Mureșului (fig.5) -și nu în ultimul rând, ilustrate maxime cu statuia lui DECEBAL din Parcul Cetății (fig.1) și Decebal călare (fig.1a), realizate cu timbrul din „Colaborarea cultural-economică intereuropeană” 1982.
fig.1a
verso CM 1a
fig.2
fig.3
fig.4
fig.4a



 În anul 1980, doctorul Matei Cicerone, împreună cu doctorul Daju Corneliu (președinte al Cercului Filatelic ),  a făcut primele demersuri pentru înființarea grupei de maximafilie de pe lângă cercul filatelic din Deva, iar în anul 1981 s-a constituit oficial GRUPA DE MAXIMAFILIE „DECEBAL” din Deva ,(fiind înregistrate la AFR statutul și documentele de constituire) având următorii membri fondatori:
dr. Cicerone MATEI-președinte
prof. Nicolae ILIȘIU -secretar
Ioan HENȚ - responsabil cu realizarea de ilustrate maxime
Ionel MUNTEAN - responsabil cu realizarea de ilustrate maxime
dr Corneliu DAJU - președinte Cercul Filatelic Deva
Erzilia FARA, Lucian BORNEMISA și ec.Ioan ZAHA-membri.
La toate expoziţiile filatelice organizate de AFR Hunedoara au fost prezente și exponate de maximafilie pentru a promova în rândul tinerilor această ,,soră mai mică” a filateliei tradiționale. La data de 16 octombrie 1981, prin efortul maximafiliștilor din Petroşani, Luminita IRIMIE, Istvan KISS , Tiberiu SVOBODA , Ioan VÂRSET, în colaborare cu maximafiliștii din Hunedoara, Gheorghe ROMAN, Alexandru ARITON și cei din Deva, Lucian BORNEMISA, Ioan ZAHA, dr. Corneliu DAJU, Ioan HENȚ, Nicolae ILIȘIU, dr Cicerone MATEI s-a organizat prima expoziție de maximafilie din județul Hunedoara, PARÂNGMAX 81”. Cu acest prilej s-a realizat ilustrata maximă -Bujorul de munte- (fig.6).  La data de 10 aprilie 1982, filiala AFR Hunedoara - Cercul filatelic Deva, prin Grupa de Maximafilie ,,DECEBAL " Deva, a organizat expoziția de maximafilie DEVAMAX 82” prilej de a realiza a doua ilustrată cu triplă concordanță: ilustrată –ștampilă, ilustrată- marcă poștală (fig.1a) și catalogul expoziției (fig.8 și 8a)
fig.5
fig.5a
fig. 6
fig.8
fig.8a
Cu ocazia aniversării semicentenarului înființării Parcului Național Retezat (1935-1985), Grupa de Maximafilie ,,DECEBAL” Deva, a realizat ilustrate maxime cu mărcile din seria Semicentenarul Parcului Național Retezat 1985. Cu acest prilej am realizat la solicitarea expresă a președintelui Antonio FURTADO, președinte al APM (Asociația Portugheză de Maximafilie ) un număr de 50 ilustrate maxime (pe suporți primiți de la APM ) cu timbrul de 10 lei - Linx Linx - colița dantelată. Un important rol in realizarea de cărți poștale ilustrate (necesare ca suport la realizarea de ilustrate maxime ) pe filiera Poștei Române l-a avut secretara Filialei AFR Hunedoara FARA Erzilia (oficianta la Magazinul Filatelic), care s-a ocupat de toate solicitările și comenzile către Poșta Română, la realizarea de ilustrate în coolaborare cu Muzeul de Istorie Naturală Sibiu, Muzeul Municipal Mediaș, Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, precum și de procurarea ilustratelor prin depozitul Centrului de Librării. Toate ștampilele expoziționale au fost realizate de catre talentalul arhitect Radu IONESCU și au fost puse în circulație după întregul protocol de aprobări (aviz de la Comitetul de Cultură și Educație Socialistă județean, Direcția Generală a Poștei Române și A.F.R.) pe care trebuia să le parcurgi în mod obligatoriu
   Nimic din toate realizările făcute de-a lungul anilor nu ar fi fost posibil dacă nu ar fi existat PASIUNE, IMPLICARE și multă MUNCĂ.
   A fost poate, cea mai frumoasă perioadă în care au fost stabilite colaborări și legături cu maximafliștii din țară și din străinătate, multe transformându-se în frumoase prietenii care au rezistat peste ani.
   Am făcut această succintă prezentare ca un omagiu și o mulțumire pentru toți cei care au contribuit la promovarea maximafiliei și imaginii județului Hunedoara și implicit, a țării, fiind convins că timpul nu va așterne voalul uitării peste tot ceea ce am făcut cu dragoste și pasiune.
Ionel Muntean
Berlin - Deutschland

Un comentariu:

  1. Frumos, Ioane. Felicitari. Mi-am amintit cu drag de toti cei pomeniti in materialul tau, ca si de toti ceilalti membri ai cercului filatelic din Deva, pe care i-am cunoscut pe vremea cand am locuit in Deva. Acolo au inceput multe din studiile mele filatelice si de istorie postala. Vivat, floreat, crescat!
    Octavian Tabacaru

    RăspundețiȘtergere