MAXIMAFILIE ÎN "CURIERUL FILATELIC" DE SIBIU


Revista „CURIERUL FILATELIC”, prima revistă filatelică independentă care apare în România după revoluţia din decembrie 1989, publică articole având ca temă maximafilia, autorii acestora fiind membri ai Societăţii Române de Maximafilie „Dr. Valeriu Neaga”.
Numărul 170 / 2013 al amintitei reviste prezintă sub semnătura directorului ei, domnul profesor Nicolae Salade, recente realizări maximafile ale grupei de maximafilie a Asociaţiei Filateliştilor din Bucureşti şi ale asociaţiilor filateliştilor din judeţele Prahova şi Tulcea. Pentru informarea cititorilor, iată prezentarea:

„Emisiunea de timbre "Palatul Băncii Naţionale a României -Arhitectură - Statui alegorice" a fost folosită pentru realizarea unor ilustrate maxime. Acestea reprezintă imaginile statuilor: Justiţia (valoarea de 2,oo lei), Comerţul (3,30 lei), Industria (3,60 lei), Agricultura (4,50 lei) iar valoarea de 8,10 lei din colita emisiunii reprezintă imaginea bustului lui Eugeniu Carada din ansamblul statuar al sculptorului Ioan Bolborea. Ilustratele suport sunt reproduceri după fotografii aparţinând d-lui dr. Ioan Daniliuc iar obliterarea s-a făcut cu ştampila "prima zi" a emisiunii. Emisiunea "Mănăstirea Antim - 300 de ani de la începerea construcţiei" a dat posibilitatea Grupării de Maximafilie din Bucureşti să realizeze o frumoasă ştampilă specială (machetator dr. Ioan Daniliuc) cu ajutorul căreia s-au realizat 2 ilustrate maxime. Una reprezintă Biserica Mănăstirii Antim despre care N. Iorga spunea că este considerată "una din cele mai frumoase biserici, opera unui arhiereu artist, realizatorul unei sinteze artistice..." iar a doua reprezintă portretul lui Antim Ivireanul. Ilustratele maxime au fost realizate pe suporţi după fotografii aparţinând d-lui dr. Ioan Daniliuc iar ştampila specială conţine textul "Mănăstirea Antim 300 de ani - 1713-2013", Bucureşti, 27.09.2013”.
Fig.1 Mânăstirea Antim
Fig.2 - Antim Ivireanu
Fig.3 - Mercur
Fig.4 - Thermis
Fig.5 - Vulcan
Fig.6 - Ceres
Fig.7 - Monumentul Eugen Carada
Fig.8 - Maria Tănase
Fig.9 - George Enescu





















Fig.10 - Aurel Vlaicu - Ploieşti
Fig.11 - Aurel Vlaicu - Bucureşti