ZECE ANI FÃRÃ DR. VALERIU NEAGA


Filateliştii care l-au cunoscut şi l-au apreciat pe marele maximafilist
dr. Valeriu Neaga 
aduc un pios omagiu celui trecut acum la cele veşnice şi care odihneşte la cimitirul Bellu din Bucureşti.
foto Alexandru Bartoc
**********************
DR. VALERIU NEAGA, POMENIT LA 10 ANI DE LA
TRECEREA LA CELE VESNICE.
S-au scurs zece ani de la ziua de 9 iulie 2003, zi în care doctorul Valeriu S. Neaga a trecut la Domnul. Ne-a lăsat pe noi aici, pe Pământ, să continuăm cele iniţiate de El în ale filateliei şi maximafiliei. Cei care i-au fost aproape în toate acţiunile desfăşurate şi devenite istorie a filateliei româneşti s-au străduit să păstreze aprinsă şi flacăra maximafiliei, copilul de suflet şi din suflet al doctorului Neaga. Pentru a spori efectul acţiunilor, maximafiliştii şi-au dat mâinile constituind o asociaţie naţională specializată şi nu se putea altfel decât ca stindardul asociaţiei să fie însuşi dr. Valeriu Neaga, prin numele său. Dedicaţi memoriei mentorului spiritual, membrii Societăţii Române de Maximafilie “Dr. Valeriu Neaga” au închinat toate evenimentele maximafile organizate celui care încă, ne mai îndrumă gândurile şi faptele din locurile Veşniciei.
A venit vremea ca în locul bilanţurilor să depănăm câteva mărturisiri despre timpurile când doctorul ne vorbea îndrumându-ne sau mulţumindu-ne şi, mai cu seamă, a venit vremea să-I adresăm cu pioşenie un gând de recunoştinţă. Călăuziţi de aceste gânduri, maximafiliştii şi cartofiliştii au convenit să dedice simpozionul de la Piatra Neamţ doctorului Valeriu Neaga.
Mărturisiri la ceas de seară...
Cu devotamentul care nu l-a trădat niciodată până acum, bunul prieten Viorel Nicolau s-a mai dedicat o dată organizării unei întâniri filatelice (a douăzecea) între colegii de pasiune filatelică din toată ţara. Încă din seara de 5 iulie 2013, la întâlnirea “de încălzire” pentru simpozion, au început să fie depănate mărturisirile despre doctorul Neaga şi abnegaţia lui faţă de maximafilie. Sub privirea blândă trimisă de doctor dintr-un tablou “In memoriam”, mărturisirile s-au depănat sâmbătă, 6 iulie, la târgul filatelic desfăşurat la umbra deasă a grădinii de vară UNIC din Piatra Neamţ. La o masă încărcată cu rarităţi cartofile, reprezentanţii a trei generaţii de colecţionari savurau mărturisirile patriarhului cartofiliei, ing. Siviu Dragomir despre reacţiile de protejare a maximafiliei ale exponentului “consumatorilor de cărţi poştale” dr. Valeriu Neaga. Preluat de un ziarist pentru a oferi un interviu, nea Silviu a acceptat totuşi, ideia că e mai bine să faci o maximă decât să rupi o carte poştală ilustrată. Evident, se grăbea la interviu…
La târgul filatelic - panorama
Filateliştii participanţi la târg au participat apoi la simpozionul la care, după um pios moment de reculegere dedicat memoriei doctorului Neaga şi prietenilor săi plecaţi între timp să-l întâlnească direct în veşnicia Domnului, au avut loc dezbateri susţinute pe teme cartofile nemţene. Intervenţiile prof. Sergiu Găbureac au liniştit mereu spiritele iar flacăra unei candele aprinse lumina gândurile participanţilor chemând la a continua mărturisirile cu devoţiune. 
Moment de reculegere
Simpozionul în desfăşurare...
Amfitrionul Viorel Nicolau, un cuvânt in memoriam dr. Neaga
Prof. Sergiu Găbureac animând dezbaterile...
 Şi aşa s-a şi întâmplat deoarece, managerul acţiunii, Viorel Nicolau, a condus întregul grup într-un loc unde aveau să se apropie mai mult de sufletul celui aflat de zece ani în paza Domnului, la mănăstirea Horaiţa… Introducerea în atmosfera mirifică a locurilor care au cunoscut minuni Dumnezeieşti a fost făcută de omul cu harul comunicării, ieromonahul Grigorie Stoica, ghidul Mănăstirii Horaiţa. În evoluţia arhitecturii moldoveneşti, biserica mănăstirii Horaiţa, ca stil, este unică, aici fiind prezente elemente din arhitectura romano-bizantină, precum şi influenţe ruseşti în numărul şi configuraţia celor 8 turle. Biserica, având 30 m lungime, 17 m laţime şi aproximativ 20 m înalţime, a fost construită exclusiv din piatră, numai bolţile sunt din cărămidă. Grosimea pereţilor variază între 1,6 şi 4 metri. Catapeteasma este unicat, în primul rând datorită aşezării amvonului deasupra uşilor împărăteşti. În al doilea rând, iconostasul, în formă de mitră arhierească, este unic datorită dispunerii celor două registre: al Sfinţilor Apostoli, de-a lungul unui bandou semicircular ce are în centru icoana Deisis, şi registrul profeţilor Vechiului Testament, în 14 medalioane intercalate în două vrejuri de viţă-de-vie din lemn sculptat. Sursa descriere: http://www.crestinortodox.ro
Ajunşi într-un loc al minunilor lui Dumnezeu
În aşteptarea slujbei de pomenire
 În acest loc binecuvântat de Dumnezeu, pelerinul dornic de linişte se poate bucura şi de un cuvânt folositor pentru viaţa duhovnicească. Pomenirea numelui doctorului Neaga în lăcaşul sfânt al bisericii a avut darul de a trimite direct gândurile noastre pline de evlavie acolo sus, unde trăieşte El în veşnicie. 
Fie primit !
 O masă de pomenire prăznuită prin bunavointa ostenitorilor mânăstirii a oferit energia cu care, cu toţii, să continue lucrarea de respectare a celui care a fost şi va rămâne în veşnica pomenire, dr. Valeriu Neaga…


Speranţa generaţiei dr. Valeriu Neaga: tinerii...
 comentariu:
Sergiu-Marian D. Găbureac
FELICITĂRI !
Dr. Valeriu Neaga ne-a privit cu blândețea-i caracteristică și s-a bucurat alături de noi pentru clipele petrecute împreună la a XX-a întâlnire pe plaiuri nemțene. Pios omagiu !

comentariu:
Dragi prieteni, desi ma numar printre cei uitati, sau... rataciti, m-am bucurat ENORM citindu-va intamplator. Primul lucru pe care l-am facut, am impartit telefonic bucuria cu Doamna Neaga, la randul Dumneaei aflata printre cei uitati. Timp de 20 de minute i-am citit frumoasele Dv. ganduri si am reusit sa-i aprind in suflet o deosebita multumire. Alaturi de sotul Doamnei, doctorul Valeriu Neaga, distinsul patriarh al maximafiliei romanesti si de Domnul Constantin Dumitru, aflat acum din pacate pe patul unei grele suferinte, am incercat sa-mi aduc contributia la dezvoltarea maximafiliei bucurestene si la reglementarea si consolidarea unei baze teoretice a pasiunii noastre comune. Am scris multe articole de teorie maximafila, publicate in tara si in reviste prestigioase de maximafilie din Franta, Portugalia, Brazilia, Italia, Spania, etc. In paralel am expus, iar tema principalului meu exponat mi-a nascut si un apelativ. Eram George Popovici - HERALDICA. Exist inca si pot fi gasit la telefoanele 0722.30.88.30 sau 0740.17.10.10 si pe adresa de e-mail: gepo34@gmail.com   FELICITARI!